Domnule Președinte,

Vă rugăm să vă aplecați atenția asupra unor probleme ce țin de umanitatea noastră si evoluția societății noastre la scară largă și anume, modificările OUG 155/200. Pentru creșterea calității vieții oamenilor și animalelor și pentru a fi în legalitate, în baza argumentării care urmează, vă solicităm respectuos respingerea fermă a celor 3 amendamente propuse și admise în 31 mai 2022 în Parlamentul României, și înlocuirea lor cu sugestiile comune pe care toate organizațiile cu experiență le propun .

O să vă rugăm să priviți în ansamblu: este evident că de peste 30 de ani, metoda de gestionare actuală a populației de câini fără stăpân are nevoie de o abordare conformă stadiului de dezvoltare social, evoluției noastre ca țară, dar și din perspectiva Uniunii Europene, a Drepturilor Omului și a Drepturilor Animalelor.

Constituția ne garantează dreptul la o viață decentă, însă acest lucru nu se aplică societății civile care gestionează independent sau iubește populația de câini fără stăpân, din cauza traumelor profunde la care este expusă zilnic. Acesta este rezultatul unei gestionări defectuoase și împotriva bunăstării animalelor, iar Dumneavoastră aveți puterea să schimbați acest lucru, începând prin blocarea unui sistem care perpetuează problema și o duce la un nivel fără precedent.

România a aderat la o serie de convenții Europene care imprimă o anumită conduită vis-à- vis de această problemă. Peste 40 de organizații pentru Protecția Animalelor din țară, care gestionează realitatea din teren și câinii fără stăpân din România, va solicită abordarea unei noi metode de gestionare, cea recomandată la nivel mondial, și nu construirea unui sistem și mai solid pentru înmulțirea necontrolată a câinilor pe termen lung, cu costuri emoționale și financiare nerecuperabile. În plus, un numar mare de de cetățeni au semnat luna aceasta o nouă petiție prin care cer autorităților același lucru.

În primul rând, modificările încalcă prevederile din expunerea de motive din preambul, care se referă strict la sterilizare, modificarea art.2 alin.4 neavand nicio explicație.Totodată, deși în expunere se menționează sterilizarea ca singură soluție, art.2.1. prezintă „posibilitatea” acordării de buget pentru sterilizări, și nu obligativitatea. Practic, modificările obligă crearea de noi adăposturi, dar lasă sterilizarea opțională, nerespectând astfel expunerea de motive și inversând prioritizarea logică a acordării bugetelor destinate gestionării câinilor.

Modificările pe care solicităm să le respingeți vin în contradicție cu societatea civilă care face eforturi substanțiale pentru a echilibra situația câinilor fără stăpân. Campanii masive de steriizări, adopții, comunicare, o întreagă comunitate de oameni care lucrează neîncetat în locul autorităților pentru câini, această resursă prețioasă pentru societate, prin terapie, serviciu și suport emoțional.

Solicităm recunoașterea eforturilor fizice, emoționale și financiare, precum și experiența întregii comunități care gestionează realitatea tragică din teren, și aplicarea sa în mod eficient pentru rezolvarea reală, rapidă și umană a problemei câinilor.

Vă rugăm să aruncați o privire asupra implicațiilor emoționale la nivel de individ atât asupra generațiilor trecute, fiind traumatizați repetat, noi ca si adulți, dar și copii purtând traume adânci. Este mai mult decât evident că în loc nu reprezintă o soluție aruncând societatea noastră alături de lumea a 3-a. România are o imagine profund pătată în protecția animalelor în întreaga lume, acest lucru afectându-ne țara din mai multe puncte de vedere.

Reamintim că un singur câine nesterilizat are în scenariu moderat peste 66 000 de urmași în 6 ani. Eutanasierea a fost interzisă ca metodă de gestionare a populației canine în mai multe țări, fiind matematic ineficientă.

Eutanasierea nu ține pasul cu ritmul înmulțirii câinilor.
Domnule Președinte, cunoașteți aceste lucruri, ați fost un model pentru România 
când

ați transformat Sibiul în primul oraș care a rezolvat problema câinilor vreodată în România.

Vă rugăm să nu girați prin autoritatea de care dispuneți această catastrofă pentru câini și iubitorii de animale din România, și să susțineți și facilitați soluțiile civilizate pe care le merită cel mai bun prieten al omului, pe care toate organizațiile active și cu experiență din România le propun dintotdeauna.

Prin urmare, amendamentele modificate contravin bunelor practici, sunt nejustificate, au soluții infinit mai simple și sunt neconstituționale după cum urmează:

• La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(11), cu următorul cuprins:

(11) Obligațiile prevăzute la alin.(1) se aplică și consiliilor județene, în funcție de necesități, care le aduc la îndeplinire în termen de 60 de zile de la data de 1 iulie 2022.

Dacă există fonduri pentru implementarea directă a acestor facilități care vor consuma extrem de multe resurse constant, solicităm investirea lor rapidă în acordarea de sterilizări gratuite din partea statului în toată România. Primăriile pot oferi vouchere valabile la orice cabinet veterinar.

Societatea civilă propune soluții mult mai simple și ușor de implementat, complementare sterilizării masive, pentru cazarea temporară a câinilor, soluții care au fost adoptate deja local și funcționează. Proiectul REȚEAUA FOSTER care presupune crearea de spații pentru câini cu ajutorul persoanelor fizice, private și autorităților a fost propus în repetate rânduri, însă nu a fost implementat.

Adăposturile publice trebuie să dispară pe termen lung, și nu să le înmulțim. În România, este cunoscut faptul că mereu au fost lagăre pentru câini, scene de groază desfășurându-se zilnic în aproape toate orașele din România. Forma finală a amendamentului nu trebuie să fie retroactivă pentru consiliile locale, care au deja această obligație.

Prin sterilizare masivă, această nevoie nu va mai exista.

Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată și concesiune, în condițiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor şi către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statutului, cu obligaţia asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

În primul rând, atragem atenția că această modificare încalcă art.10 din OUG57/2019 cod administrativ și produce confuzie. Există doar două tipuri de gestiune, directă și delegată.

Modificarea acestui amendament ne aduce cu câțiva ani în urmă, când milioane de euro și de câini erau distruse anual în întreaga țară prin metode barbare. Există oricum un deficit major de personal specializat în capturarea câinilor și precedente traumatizante pentru aproximativ fiecare capturare, pentru câini dar și pentru oamenii care asistă. Să ne întoarcem la ceea ce a însemnat un eșec lamentabil și crud în loc să lucrăm la rezolvarea cauzei și nu a efectului, nu este justificat. Nu în ultimul rând, prin permiterea atribuirii acestor servicii unor societăți comerciale al căror interes este profitul, este subînțeles faptul că este în interesul acestora să aibă cât mai multă activitate. Vă rugăm nu mai permiteți ca banii publici să fie cheltuiți astfel, anual, o singură capturare fiind plătită cu 700 -1200 lei, indiferent de mărimea sau starea de sănătate a câinelui.

Pentru un scurt rezumat a ceea ce înseamnă în practică această modificare, legalizarea acestor aspecte profund greșite, vă invităm să vedeți ce s-a descoperit doar într-o scurtă investigație:

https://stirileprotv.ro/stiri/inspectorul-pro/cazul-ionut-anghel-folosit-de-primarii-pentru-a- face-afaceri-ilegale-tatal-copilului-despre-pedeapsa-pe-care-o-merita.html

Vă rugăm să protejați banii noștri publici și cel mai bun și vulnerabil prieten al omului, câinele.

• Capturarea câinilor se va face de către personalul angajat al operatorului serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, instruit în acest sens; 4. Personalul angajat al operatorului serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân poate captura câinii cu crose speciale sau cu plase. Pentru capturarea câinilor se vor folosi crosele speciale formate din tije din aluminiu, având la capăt o buclă care poate să gliseze sau care se poate strânge în jurul gâtului câinelui, pentru a permite persoanei calificate să ţină câinele la distanţă şi să îl poată manipula. Bucla trebuie fixată la lărgimea dorită, pentru a evita strangularea câinelui, mecanismul de declanşare rapidă fiind utilizat pentru eliberarea câinelui în caz de urgenţă sau atunci când este pus într-o cuşcă. De asemenea, câinii mai pot fi capturaţi cu ajutorul cuştilor- capcană, în care se introduce mâncare şi care sunt dotate cu uşi mobile care cad după intrarea câinelui în cuşcă, aflate pe sol şi apoi încărcate în autovehicul, precum şi cu arma de captură, cu respectarea legislaţiei sanitar- veterinare.

page3image14722048page3image14722240

Conform normelor veterinare în vigoare, tranchilizarea este permisă în cazul animalelor turbate sau în pericol. Folosirea tranchilizării pe orice tip de animal, indiferent de vârstă sau starea de sănătate, vine cu riscuri majore de sănătate. Totodată, este legal și impetuos necesar ca aceasta să fie făcută numai de către medicul veterinar, lucru care nu se întâmplă în prezent. În forma actuală, modificarea încalcă prevederile legii. 205/2004 pentru protecția animalelor.

Solicităm descrierea și reglementarea concretă a acestor arme de captură, precum și a situațiilor excepționale în care se pot folosi.

Solicităm prioritizarea capturării manuale, cea mai eficientă și etică metodă, care poate fi aplicată cu succes de către profesioniști. ONG-urile folosesc crose și arme de captură doar în cazuri excepționale, în cazul câinilor foarte sălbatici sau deosebit de agresivi. De asemenea, cuștile capcană sunt folositoare în aceleași condiții. Pentru o capturare eficientă în termeni de timp și costuri, cerem specificarea clară a acestor aspecte și implementarea lor în regim de urgență.

Acțiunile hingherilor din România au provocat traume ireparabile societății civile, atât adulților, cât și copiilor. Lipsa de profesionalism și implicare se traduce prin episoade cumplit de violente zilnic, complet nejustificate, care creează daune morale majore atât câinilor, care în urma lor devin mult mai greu adoptabili, cât si oamenilor care asistă în mod voluntar sau involuntar.

Legea de gestionare este o propunere de completare şi modificare a unei ordonanţe de urgenţă care nu are la bază o lege specială de abilitare, nefiind un caz excepţional ce ar impune intervenţia Guvernului în adoptarea unei măsuri urgente.

Organizațiile active pentru protecția animalelor cer modificări alte ale aceluiași OUG de mai bine de 10 ani.

Se poate constata ca atât ordonanţa de urgenţă, cât şi legea, nu au un preambul care să justifice intervenţia legislativă în procedura de urgentă şi lipseşte fundamentarea soluţiilor pe date statistice relevante, studiu de impact, etc. În afară de încălcarea normelor de tehnică legislativă, care, în mod direct, nu reprezintă încălcări ale unor prevederi constituţionale, O.U.G. nr. 155/2001 nu are la bază o lege specială de abilitare, cum ar fi Legea nr. 324/2001 sau Legea nr. 751/2001. Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Fără a o desconsidera, problema câinilor fără stăpân poate fi gestionată şi rezolvată prin măsuri eficiente de către serviciile comunitare, politici publice coerente şi alocarea unor resurse adecvate, asa cum vom arăta în cele ce urmează.

Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

1. Încălcarea art. 148 alin. 2 raportat la art. 11 alin. 1 din Constituţie, cu referire la tratatele internaţionale în materie

Facem în primul rând observaţia că problema eutanasiei câinilor fără stăpân şi condiţiilor în care este dispusă aceasta este principala problemă a legii. Eutanasia este o măsură extremă, care contravine prevederilor drepturilor animalelor recunoscute de instrumente internaţionale, reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede soluţia eutanasiei, care se poate aplica curent, în masă, animalelor fără stăpân, deşi ar fi trebuit să fie aplicată numai în anumite condiţii limitative şi stricte, cu caracter excepţional.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012, în mod amplu, clar şi fără echivoc, a statuat că eutanasia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 trebuie aplicată cu respectarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie din 2003, ratificată de România la 6.08.2004 şi intrată în vigoare la 1.03.2005.

Nu numai că prin dispoziţiile criticate nu se face un efort de adecvare a legislaţiei în materie la prevederile acestei Conventii, agravându-se soluţia anterior reglementată (reglementarea anterioară înainte de intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1/2012, sau forma actualei reglementări în forma adoptată de Senat), ci stabileşte ca soluţie de fond, de esenţă, principală a legii la problema câinilor fără stăpân, previzibilă şi neproporţională, eutanasia.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 este contrară, în spiritul şi litera sa, prevederilor Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, şi nu adoptă măsuri potrivit dispoziţiilor acesteia (art.1, art.3, art. 4, art.5, art.14, etc.).

Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012 a reţinut în motivarea sa prevederile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie:

”Articolul 12 – Reducerea numărului de animale fără stăpân

Atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe sau temeri evitabile.

a) Astfel de măsuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

(i) în cazul în care astfel de animale trebuie să fie capturate, aceasta trebuie să se facă astfel încât sa producă minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;

(ii) în cazul în care animalele capturate sunt adăpostite sau sacrificate, aceasta trebuie să se facă în conformitate cu principiile prezentei convenţii.

b) Părţile sunt obligate să respecte:

(i) identificarea permanentă a câinilor şi pisicilor prin mijloace corespunzătoare care să nu producă decât dureri, suferinţe sau temeri uşoare ori temporare, cum ar fi tatuarea însoţită de înregistrarea numărului, precum si de numele si adresele proprietarilor;

(ii) reducerea reproductiei neplanificate a câinilor şi pisicilor şi încurajarea sterilizării acestora;

(iii) încurajarea persoanelor care au găsit un câine sau o pisică fără stăpân să semnaleze acest lucru autorităţii competente.

Articolul 13 – Excepţii privind capturarea, deţinerea şi sacrificarea

Excepţiile la principiile stabilite în prezenta convenţie, referitoare la capturarea, deţinerea şi sacrificarea animalelor fără stăpân, nu pot fi admise decât dacă acestea sunt inevitabile, în cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor”.

De asemenea, Curtea a reţinut că şi legislaţiile altor state acordă o mare atenţie populaţiei canine, soluţiile de eliminare acestora fiind individuale, şi nu colective [a se vedea Dogs Act

(1906) sau Environmental Protection Act (1990) din Regatul Unit sau legea portugheză din 1995 de protecţie a animalelor.

Legea adoptată de Camera Deputaţilor promovează o cvasisoluţie (falsă şi neconstituţională), aşa zis ”individuală”: decizii individuale de eutanasiere.

Este previzibil şi totodată de notorietate situaţia adăposturilor (deopotrivă publice şi private) care nu pot adăposti un număr atât de mare de câini, precum şi situaţia numărului şi posibilităţilor reduse de adopţie, deci eutanasia animalelor fără stăpân este inevitabilă! Animale care nu sunt agresive, abandonate sau rămase fără stăpân, în număr foarte mare, vor fi eutanasiate prin efectul direct al aplicări legii.

Mai facem doar două observaţii faţă de motivarea extrem de corectă şi judicioasă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012 cu referire la Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie.

În Raportul explicativ la Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie întocmit sub egida Comitetului de Miniştri ai C.E., pct. 15, lit. d se menţionează că prin animale de companie se înţelege şi ceea ce se desemnează în mod current prin noţiunea de câini fără stăpân, şi în consecinţă câinii fără stăpân trebuie să beneficieze de protecţia Convenţiei : ”The definition of a pet animal covers: animals sharing man’s companionship and in particular living in his household; animals intended for this purpose;animals kept to breed animals for this purpose; stray animals and the first generation of animals born of stray animals”.

Acest Raport extinde protecţia de care trebuie să se bucure animalele fără stăpân (la prima generaţie de animale fără stăpân), explicitând prevederile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie; există numeroase alte instrumente şi documente, care, deşi nu au forţa probantă a Tratatelor, instituie principii, linii directoare, bune practici şi soluţii care ar trebui transpuse şi nu încălcate de legea internă.

Eutanasia este contrară principiilor prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată în mod solemn la Paris în 15 octombrie 1978 la sediul U.N.E.S.CO. şi prevederilor acesteia:

Articolul 1 –”Toate animalele au în mod egal dreptul la existenţă în cadrul echilibrului ecologic”;
Articolul 2 –”Orice formă de viaţă animala are dreptul la respect”.
Articolul 3 –”Nici un animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime”.

Articolul 5-”1.Orice animal dependent de om are dreptul la îngrijire. 2. In nici un caz el nu trebuie abandonat sau sacrificat în mod nejustificat. 3. Toate formele de creştere şi utilizare a animalului trebuie să respecte fiziologia şi comportamentul propriu”.

Articolul 7-”Sacrificarea oricărui animal care nu este absolut necesară, precum şi orice decizie care duce la un asemenea act constituie o crimă”.

Articolul 10-”Educaţia şi instruirea publică încă din copilarie trebuie să conducă omul la observarea, întelegerea şi respectarea animalelor”.

Deşi are alt obiect de reglementare, Tratatul de la Lisabona, conform cărora animalele sunt fiinţe simţitoare şi trebuie tratate în consecinţă ( art. 13 din Tratatul T.F.E.U.), asa cum a fost semnalat prin Apelul membrilor Parlamentului European din cadrul Intergrupului pentru Protecţia şi Bunăstarea Ani din 13 martie 2011 adresat parlamentarilor români: ”Prin Tratatul de la Lisabona, art.13 TFEU, nu numai instituţiile UE, dar şi statele membre, sînt obligate să

ia în considerare, în iniţiativele lor politice, faptul că animale sînt fiinţe simţitoare. Procedura legislativă în Parlamentul României, care plănuia să permită uciderera arbitrară a animalelor sănătoase, nu se încadrează în spiritul Tratatului de la Lisabona, şi al Parlamentului European.

În cadrul Parlamentului European, toate acţiunile referitoare la bunăstarea animalelor au fost sincronizate cu poziţia Uniunii şi a statelor membre, prin care se prevede o atenţie deosebită acordată animalelor. Raportul Parlamentului European consacrat noii strategii privind bunăstarea animalelor a Comisiei Europene a fost adoptat cu o majoritate covîrşitoare, confirmînd, printre alte aspecte, lărgirea ariei şi a strategiei UE pentru bunăstarea animalelor şi protecţia celor de companie. Avînd în vedere această poziţie clară, noi, ca reprezentanţi ai cetăţenilor europeni şi membri în Parlamentul European, cu politeţe şi, totuşi, urgent, rugăm Parlamentul Român să ţină seama de poziţia Parlamentului European, în care se află şi reprezentanţi ai Poporului Român, să voteze în spiritul european, pe baza responsabilităţii etice, pentru unica soluţie, bazată pe strategiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: PRINDERE/STERILIZARE/RETURNARE”.

Legea adoptată nu face referire la legislaţia de protecţie a animalelor, nu include nici un principiu de protecţie si asigurare a respectării drepturilor animalelor, şi în general prevederile de protecţie a drepturilor acestora sunt minime (ar fi fost indicată, de exemplu, introducerea unor garanţii ale respectării drepturilor animalelor în proiectul de lege, cum ar fi dreptul acestora la viaţă, dreptul la respect, dreptul la îngrijire a oricărui animal dependent de om, principiul deţinerii responsabile şi a principiilor de baza pentru bunăstarea animalelor prevăzute în instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat). Se constată că ”regulile de sănătate şi bunăstare a animalelor” sunt menţionate Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic numai ca să justifice anumite soluţii (unele chiar contrare drepturilor animalelor), niciodată afirmate explicit în textul legii!

Textul de lege criticat încalcă astfel:

-Art. 148 alin. 2 din Constituţie consacră principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar asupra legii -”Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

-Art. 11 alin. 1 din Constituţie prevede la rândul său : ”Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

2. Încălcarea art. 53 din Constituţie

Mai multe argumente pot fi aduse cu privire la textul de lege criticat, proporţionalitatea măsurii eutanasiei câinilor fără stăpân dispuse de Legea de gestionare poate fi privită din punctul de vedere al calităţii acestei reglementari, întrucât, dacă există o reglementare mai adecvată, mai echitabilă, atunci această reglementare contravine principiului constituţional al proporţionalităţii.

Legea de gestionare, prin prevederile anterior mentionate, creează un cadru instituţional injust, si, sub masca unei asa zise eutanasieri individuale, conduce la eutanasia în masă a câinilor fără stăpân, practică administrativă neunitară si încălcarea drepturilor animalelor. Atât eutanasia individuală, cât şi eutanasia în masă, ca soluţii propuse de legea adoptată, sunt neconstituţionale şi sunt măsuri neproporţionale deoarece:

-Trebuie subliniat în primul rând, cu referire la necesitatea intervenţiei legislative, că este extrem de discutabilă opoziţia absolută şi prezentarea problemei într-o lumină care constituie o premisă falsă –interesul comunităţii, care nu mai doreşte câini fără stăpân şi cere dispariţia acestora peste noapte, întrucât sunt periculoşi şi o pacoste pentru comunitate, şi soluţia eutanasiei câinilor fără stăpân (care nu este o veritabilă soluţie, ci o măsură extremă şi contrară drepturilor animalelor). În lipsa oricăror statistici reale şi autorizate, câinii fără stăpân sunt în mod nejustificat prezentaţi ca un pericol publicdeşi numărul câinilor violenţi, sau care ar prezenta un real pericol public (sunt bolnavi, etc.) este în realitate mic. Or constatăm că nu există statistici şi date reale, politici publice coerente, o evaluare a rezultatelor obţinute până în prezent ale efortului instituţional de gestionare a fenomenului câinilor fără stăpân, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 a fost adoptată în procedura de urgenţă, însă se propune soluţia eutanasierii. Soluţia trebuie să constea într-un program complex de intervenţie şi crearea unui cadru legal şi instituţional în care deopotrivă, autorităţile, comunităţile şi proprietarii sau deţinătorii de animale trebuie să coopereze responsabil.

-Un asemenea Program de intervenţie este recomandat de experţi internaţionali de prestigiu- Raportul tehnic al Comitetului de Experţi pentru prevenirea rabiei al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Raport tehnic nr 824, Geneva, 1992 : “Cercetările conduse de O.M.S. între 1981 şi 1988 îin cadrul Programului A.G.F.U.N.D./O.M.S. de luptă împotriva rabiei umane şi canine din ţările în curs de dezvoltare au relevat faptul că programele de eliminare a câinilor (care prevăd prinderea şi eutanasierea câinilor fără stăpân) sunt atât ineficiente, cât şi costisitoare” (p.33).”Nimic nu dovedeşte că eliminarea câinilor ar fi avut vreodata un impact semnificativ asupra densităţii populaţiei canine sau asupra propagarii rabiei” (p. 34). În spiritul viziunilor ştiinţific fundamentate, exprimate pe plan international şi naţional, programele de “prindere şi eliminare” a câinilor fără stăpân sunt considerate ineficiente pe termen mediu şi lung deoarece nu atacă originea problemei, care este ritmul ridicat al reproducerii. În conceptia promovata, ”controlul” populatiei canine se bazeaza prioritar pe sterilizări, vaccinări, implicand înregistrari şi marcaj, plus educaţie şi supraveghere”.

-Persistenţa fenomenului şi 10 ani de intervenţie a autorităţilor locale au permis să se identifice adevăratele probleme, existenţa câinilor fără stăpân fiind în realitate un efect şi nu o cauză. Sunt deja notorii condiţiile improprii şi proaste din adăposturile publice. Lipsa de eficienţă şi profesionalism a serviciilor publice, datorată în parte lipsei fondurilor, ar putea fi constatată adeseori. De asemenea, se poate constata că politica acestora, cu foarte mici excepţii, netransparentă, pune accentul pe eutanasie şi nu pe măsuri în sprijinul sau protecţia animalelor. În opinia semnatarilor, o abordare cauzală a fenomenului câinilor fără stăpân ar impune reconstrucţia proiectului de lege şi reglementarea eficientă a soluţiei sterilizării. Sterilizarea este metoda cea mai eficientă în combaterea fenomenului câinilor fără stăpân, şi este menţionată în studii ştiinţifice şi rapoarte credibile. Eutanasierea nu este o soluţie, şi s-a dovedit aceasta şi în România. Au fost eutanasiaţi în perioada 2001-2007 un număr apreciabil de câini fără stâpân (peste 100.000 în Bucureşti, după unele statistici), şi problema nu s-a rezolvat, iar soluţia proiectului de lege ar conduce la un masacru fără precedent. Ar fi imposibilă adoptarea unui număr atât de mare de câini fără stăpân, însă oprirea fenomenului nu poate avea loc decât prin implementarea fermă a soluţiei sterilizării.

-Ar fi indicat ca soluţia legislativă să conţină inclusiv prevederi pentru încurajarea unor programe publice naţionale sau locale de sterilizare a câinilor fără stăpân şi a unui comportament responsabil din partea deţinătorilor, pentru a se preveni abandonarea continuă a noi şi noi generaţii de câini fără stăpân pe domeniul public. Împreună cu încurajarea adopţiilor şi supravegherea competentă a câinilor fără stăpân aflaţi pe domeniul public s-ar putea gestiona şi controla mai bine fenomenul. La fundamentarea soluţiei legislative s-ar putea lua

page8image15589056 page8image15595584 page8image15581952 page8image15596928 page8image15613696 page8image15613504page8image14716480 page8image14722816 page8image14716096

în studiu şi unele modele de bune practici (sugerate de foruri internaţionale cum ar fi O.I.E.- Organizația Mondială pentru Sănătate Animală). Trebuie adoptată măsura sterilizării, eventual a identificării gratuite sau subvenţionate.

-Eutanasia trebuie să rămână o măsură excepţională, care se dispune în condiţii excepţionale, fiind încurajată soluţia viabilă a reducerii reproducţiei neplanificate a câinilor prin sterilizarea acestora.

-Eutanasia, ca politică publică a serviciilor care gestionează câinii fără stăpân, se dispune numai în condiţiile în care a au fost epuizate toate soluţiile legale şi administrative, iar sacrificarea animalelor fără stăpân se impune în cadrul unor programe de control a bolilor.

-Eutanasia este totdeauna individuală şi nu în masă, colectivă.

-Orice persoană care deţine un animal de companie sau care are grijă de un animal de companie trebuie să fie responsabilă de sănătatea şi bunăstarea acestuia, inclusiv autorităţile publice. Potrivit Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie (şi Raportului explicativ mai sus menţionat), această răspundere priveşte cel puţin şi prima generaţie de pui abandonaţi de aceşti proprietari (abandonul fiind un comportament indezirabil care constituie una din cauzele majore ale producerii fenomenului câinilor fără stăpân).

-Termenele de reglementare sunt foarte scurte, cel puţin comparativ cu prevederea legală anterioară, şi din punct de vedere practic, insuficiente atât pentru exercitarea unui drept (în cazul animalelor pierdute), sau pentru protecţia drepturilor animalelor.

-Eutanasia câinilor fără stăpân nu depinde decât de circumstanţe care pot constitui adesea motive de arbitrariu administrativ-insuficienta capacitatate a adăposturilor şi a fondurilor alocate-şi care înlătură cu totul orice garanţii şi drepturi ale animalelor fără stăpân. Politica inconsistentă şi ineficientă până în prezent (de reglementare), insuficienta fondurilor alocate de către administraţie (sau dimpotrivă risipa şi gestionarea proastă), măsuri administrative ineficiente (de către administraţia centrală sau locală, respectiv campanii de sterilizare sistematică şi subvenţionată), lipsa de educaţie şi cultură pentru protejarea drepturilor animalelor (campanii de informare şi promovare a sterilizării), mediatizarea incorectă şi non- etică sunt acum ignorate (ca soluţii legale), fiind reglementată soluţia eutanasiei. Solicităm să observaţi că legea nu conţine asemenea prevederi sau soluţii, fiind construită în jurul unui mecanism extrem: câinii fără stăpân se ridică şi se eutanasiază apoi la trecerea unor termene extrem de scurte, deşi există şi alte soluţii de gestionare a acestei probleme. Potrivit legii, nu există nici un motiv (cu excepţia insuficienţei fondurilor etc.) pentru care eutanasia individuală să nu intervină. Ca şi în precedent, Curtea Constituţională este ultima instanţă de protecţie a drepturilor animalelor.

-Menţionăm nu în ultimul rând neconcordanţă cu anumite prevederi ale Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor potrivit cărora uciderea animalelor se dispune numai în cazul prevăzut de art. 10 alin. 2 (în cazul unui ”animal bolnav ori rănit, pentru a-l scuti de suferinţe fizice şi psihice inutile”). Printr-un argument de reducere la absurd, ce s-ar putea susţine despre Legea de gestionare care nu ar prevede măsura eutanasiei decât că aceasta putea fi o reglementare adecvată, eutanasia nelipsind de eficienţă legea, şi obligând autorităţile să intervină cu adevărat pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân.

În concluzie: Fără a se transforma într-un legislator pozitiv, Curtea poate aprecia din punctul de vedere al necesităţii eutanasiei, dacă prevederile legale menţionate sunt contrare principiului constituţional al proporţionalitatii, masura legiferată nefiind proporţională (cu situatia care a determinat-o); din punct de vedere al unor soluţii alternative, pot fi comparate sterilizarea şi/sau alte măsuri de gestionare a problemei -ridicarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public etc. cu eutanasia, care înlătură practic cu totul dreptul la viaţă al câinilor fără stăpân (de exemplu, dacă s-ar aplica cu strictete legea, adăposturile se vor umple de câini fără stăpân care vor fi eutanasiaţi în termen scurt, si operaţiunea se va repeta la nesfârșit); din punct de vedere al aplicării unitare, legea poate conduce la o practică administrativă neunitară.

3. Textul de lege încalcă in mod flagrant Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 1 din 11.01.2012 respectiv art. 1, alin. (3) din Constituţia României precum si principiul securitatii juridice (care decurge din principiul legalităţii statuat de art. 1, alin. (5) din Constituţia României) în sensul că, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă, este afectată calitatea legii sub aspectul accesibilităţii şi previzibilităţii ei

Conform art. I, pct. 8 din legea contestată: „Art. 7. (2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat.

(5) Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul local şi/sau din alte surse”.
Acest articol, se susţine în raportul comun asupra cererii de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea Legii de gestionare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 11.01.2012, reprezintă o armonizare a legii cu decizia Curţii Constituţionale nr. 1/11 ianuarie 2012.

Apreciem însă că această pretinsă armonizare nu există, articolul criticat fiind în mod vădit neconstituţional şi în dezacord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11.01.2012, şi că legiuitorul a legiferat încă o dată în mod neconstituţional, motiv pentru care legea contestată se impune a fi amendată.

Însăşi Curtea Constituţională reţine în Decizia ante-amintită (pag. 19 alineatul ultim) că legea vizată, în forma ei anterioară introducerii eutanasierii colective ca metodă prioritară de gestionare a câinilor fără stăpân, era lipsită de previzibilitate determinată, inexistând o ordine de aplicare a soluţiilor de gestionare subiecţilor vizaţi.

În acest sens, precizăm că în conformitate cu Decizia Curţii, legiuitorul era obligat „sa stabileasca o ordine de prioritate cu privire la aceste solutii (n.n. de gestionare a cainilor fara stapan) iar solutia eutanasierii cainilor fara stapan sa poata fi aplicata doar in ultima instanta, respectiv numai atunci cand toate celelalte solutii au fost aplicate in mod corespunzator dar nu si-au atins scopul de a limita sau eradica acest fenomen (pag 9 din Decizia CC nr. 1/2012)”.

In acelasi sens Curtea a mai statuat ca:

  • §  „Ordinea solutiilor preconizate, in mod esential, ar trebui sa consacre solutia eutanasierii numai in ultima instanta” (pag. 10 din Decizia CC nr. 1/2012)
  • §  „prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere in final demnitatii umane valoare suprema prevazuta de art. 1, alin. (3) din Constitutie. Demnitatea umana, sub aspect constitutional, presupune doua dimensiuni inerente respectiv relatiile dintre oameni (….) precum si relatia omului cu mediul inconjurator, inclusiv cu lumea animala, ceea ce implica, in privinta animalelor,

responsabilitatea morala a omului de a ingriji aceste fiinte intr-un mod de natura a

ilustra nivelul de civilizatie atins” (pag. 10 din Decizia nr. 1/2012)

  • §  Solutiile de eliminare a cainilor trebuie sa fie individuale si nu colective” (p.11 dinMotivarea la Decizia CC nr. 1/2012)
  • §  Legiuitorul trebuie sa stabileasca conditii, modalitati si criterii clare si obiective deaplicare (n.n. a solutiilor de gestionare a problemei cainilor fara stapan) (pag. 9 din Decizia CC nr. 1/2012)”Deşi Curtea nu a declarat metoda eutanasierii colective ca fiind în mod direct neconstituţională, Curtea a indicat în mod expres faptul că, raportat la eutanasia colectivă pentru care a optat cu prioritate legiuitorul român, se impun a fi legiferate şi implementate în mod primordial alte metode de gestionare a câinilor fără stăpân.Această precizare expresă a Curţii nu a reprezentat o ingerinţă în atribuţiile legiuitorului român, aşa cum greşit a fost interpretată de opiniile minoritare, ci a avut rolul de a garanta drepturile constituţionale ale cetăţenilor români (spre exemplu dreptul la deminitate; la o viaţă şi mediu sănătos).Raportat la legea criticată, Curtea a stabilit că legiuitorul trebuie să legifereze calitativ şi previzibil, aplicarea eutanasierii câinilor fără stăpân fiind permisă sub aspect constituţional exclusiv ca ultim resort, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale însă nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica fenomenul câinilor fără stăpân.Or faţă de momentul adoptării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1/11.01.2012, Parlamentul român nu a efectuat niciun demers legislativ pentru rezolvarea fenomenului câinilor fără stăpân, cu atât mai puţin unul în acord cu Decizia Curţii Constituţionale invocate.
    Se poate astfel cu usurinta observa că, departe de a fi propusa ca solutie „ultima” de gestionare a cainilor fara stapan (dupa aplicarea corespunzatoare a tuturor celorlalte solutii), eutanasierea in masa este promovata in legea criticată ca singura solutie de gestionare, orice alte soluţii fiind excluse.Astfel, pe de o parte legiuitorul se debaraseaza in mod brutal si radical de „responsabilitatea de a ingriji animalele intr-un mod adecvat nivelului de civilizatie atins” preferand sa le extermine prin uciderea in masa si, pe de alta parte, incalca recomandarea Curtii (pag. 11 din motivarea Deciziei nr. 1/2012) conform careia solutiile de eliminare ale animalelor trebuie sa fie individuale si nu colective.Prin urmare, în contextul precedentului Curţii Constituţionale reprezentat de Decizia nr. 1/11.01.2013, este cel puţin cinic să se susţină, prin raportul prezentat de legiuitor, că suntem în prezenţa unei armonizări a Legii de gestionare cu Decizia în cauză.
    Ma mult, uciderea în masă a câinilor fără stăpân nu reprezintă nicio dovadă a garanţiei demnităţii umane, raportat la niciuna din dimensiunile menţionate de Curtea Constituţională, dimpotrivă, este o metodă certă pentru a o prejudicia în mod iremediabil. Precizăm în acest sens că întregul context social în care a fost adoptată această lege nu face decât să scindeze societatea civilă românească, între susţinătorii unor metode civilizate şi moderne de gestionare a câinilor fără stăpân şi susţinătorii uciderii în masă.Dovadă a acestei susţineri este faptul că au fost raportate şi prezentate inclusiv mediatic o serie de atrocităţi împotriva câinilor fără stăpân: fie adăposturile publice au fost golite în câteva ore; fie cetăţeni de rând au ucis chiar ei, prin metode proprii şi cât se poate de barbare şi primive, câinii fără stăpân din comunitatea lor.Aceste episoade de o violenţă extremă fizică şi psihică nu ar fi fost posibile în absenţa deciziei Parlamentului din 10 septembrie 2013, prin care uciderea colectivă a fost încă o dată legiferată cu prioritate.

In acelasi timp, este incalcata flagrant si recomandarea Curţii privind „obiectivitatea” criteriilor de aplicare a solutiilor de gestionare. Se impune cu forţa evidenţei faptul că aplicarea in mod corespunzator si obiectiv a unor solutii de gestionare a cainilor, conform aprecierilor Curţii, implică o specializare, un set de „competenţe tehnice”, precum si promovarea unor proceduri a caror eficienta a fost stabilita in mod cert prin studii ori cercetari de specialitate.

„Aplicarea corespunzatoare si obiectiva” impune totodata sa se tina seama de recomandarile forurilor care au efectuat studii in acest domeniu (la fel cum, in orice domeniu tehnic se apeleaza la specialisti, la studii, la metode brevetate si nu se procedeaza empiric, „dupa ureche”). Ori, legiuitorul a eliminat din lege singura metodă fundamentata stiintific de reducere a populatiei canine fara stapan, anume metoda sterilizarii si returnarii cainilor NEAGRESIVI (cunoscuta de specialisti sub numele de „catch and return”).

Este de notorietate faptul ca in acest domeniu nu exista decat un singur studiu si anume cel efectuat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii între 1981-1988 (Ghid pentru controlul rabiei canine, OMS, Geneva, VPH-83.43 Rev., 1987 şi Ghid pentru management populaţie canina, OMS, Geneva, 90_166, 1990) iar acest studiu concluzionează in mod indubitabil că numai controlul reproducerii cainilor fara stapan prin sterilizare şi reteritorializare are efecte semnificative pe termen mediu si lung in ceea ce priveste scaderea numarului acestor animale.

Pe de altă parte, metodele de gestionare ale câinilor prin eutanasiere sau incarcerare permanentă in adăposturi nu au la baza niciun studiu, deşi aplicarea lor are un impact economic si social esenţial, mai ales pe termen mediu si lung.
Din contra, aceste metode sunt dezavuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a concluzionat că unica soluţie pentru controlul populaţiei canine este sterilizarea şi nu “programele de eutanasiere care sunt atât ineficiente cât şi costisitoare”.

Având în vedere contextul social în care a fost adoptată legea criticată, vă supunem atenţiei că această unică metodă acceptată şi recomandată de însăşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii precum şi de însuşi Parlamentul European, nu implică decât reteritorializarea exemplarelor canine blânde şi tolerate de comunitate, câinii agresivi neîndeplinind condiţiile de returnare urmând a fi cazaţi în adăposturi. Pe cale de consecinţă, comunitatea nu este în niciun fel pusă în pericol de această metodă recomandată de experţii din domeniu. Totodata, Curtea a statuat fara echivoc faptul ca legiuitorul este obligat să ia masuri ferme pentru evitarea aplicarii solutiei eutanasieriireţinând că stabilirea condiţiilor normative concrete pentru ţinerea sub control a fenomenului câinilor fără stăpân reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului care “este obligat, ca şi cerinţă constituţională, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii” (pag. 9 din Decizia CC nr. 1/2012).

In mod evident, prin neadoptarea niciunei măsuri de gestionare a câinilor fără stăpân pentru mai bine de un an şi jumătate de zile, legiuitorul român nu s-a conformat în niciun fel imperativelor constituţionale indicate în Decizia la care ne referim. Iar când a legiferat din nou în acest domeniu din cauza unui context social deosebit, legiuitorul nu a respectat nici cerinta constitutionala în sensul sanctionarii contraventionale sau penale a autoritatilor publice locale, cu scopul de a se evita recurgerea masurii eutanasierii. Din contra, autoritatilor locale le-a fost impusa în mod imperativ recurgerea la eutanasiere, fapt aflat intr-o contradictie mai mult decat flagranta cu Decizia Curţii nr. 1/11.01.2012.

Se poate astfel cu uşurinţă observa că legea criticată a fost adoptată pentru a doua oară de legiuitor cu sfidarea completă a drepturilor constituţionale precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.1/11.01.2012, pe care legiutorul este obligat să o respecte într-totul.
În mod constituţional, legal şi firesc, în urma adoptării Deciziei nr. 1/11.01.2012, se impunea ca Parlamentul să modifice legea în cauză prin reglementarea unor soluţii fezabile şi rezonabile

de gestionare a câinilor fără stăpân, soluţii printre care eutanasia colectivă să fie circumscrisă aplicării exclusive la momentul la care toate celelalte soluţii de gestionare ar fi eşuat. Dimpotrivă însă, aşa cum este concepută legea, eutanasia colectivă reprezintă de fapt soluţia principală urmărindu-se uciderea în masă a câinilor maidanezi. Conform unui principiu de drept esenţial, este interzisă invocarea propriei culpe cu scopul recunoaşterii unui drept. Ori în cauză vinovăţia organelor administrative responsabile cu gestionarea câinilor fără stăpân nu poate fi acoperită prin recunoaşterea dreptului omului ca fiinţă superioară de a ucide. Uciderea în masă nu reprezintă decât alternativa cea mai brutală prin care omul recunoaşte implicit neputinţa rezolvării civilizate şi eficiente a fenomenului câinilor fără stăpân.

Ori o astfel de concluzie, înafară de faptul că nu are niciun temei, este şi prematură, de vreme ce în România nu s-au aplicat niciodată alte măsuri în mod concertat şi susţinut, înafara uciderii colective (practicată până în anul 2008, prin adoptarea Legii nr. 9/2008 pentru modificarea Legii nr. 205/2004).

Totodata, textul de lege criticat („Art. 7. (2) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat”) incalca Decizia nr. 1/11.01.2012 a Curţii prin neîndeplinirea conditiilor de previzibilitate impuse de art. 1, alin. (5) din Constitutie, formularea fiind confuza iar legiuitorul nestabilind conditii, modalitati si criterii clare si obiective de aplicare.

Astfel, termenul” in care cainii vor fi eutanasiati nu este stabilit clar ci intr-o maniera echivocă si generatoare de insecuritate juridica intrucat, pe de o parte, art. I, pct. 5 (de modificare a art. 4, alin. (1) din Legea de gestionare) din legea contestată prevede “tinerea cainilor in adaposturi pe o perioada de 14 zile lucratoare” iar pe de alta parte, art. I, pct. 8 (de modificare a art. 7, alin. 2 din Legea de gestionare) prevede ca “animalele vor fi eutanasiate intr-un termen care poate fi modificat motivat”.

Din textul legii nu se desprinde însă în mod necesar că modificarea termenului in care poate fi eutanasiat un caine se poate face doar prin prelungirea perioadei de 14 zile lucratoare in care este tinut in adapost ci se poate intelege si ca termenul poate fi modicat prin scurtarea perioadei de 14 zile, fapt care submineaza in mod grav previzibilitatea normei, inducand insecuritate juridica.

Mai mult, nu exista niciun criteriu clar si obiectiv pe baza caruia sa se motiveze “modificarea termenului de eutanasiere a cainelui”, respectiv invocarea “capacitatii adapostului si a resurselor bugetare”, nefiind în niciun fel precizat in ce fel aceste elemente ar putea influenta respectiva “modificare”. Ca atare, articolul criticat nu îndeplineşte exigenta de predictibilitate.

Precizăm şi faptul că prevederile art. I, pct. 8 din legea contestată (de modificare a “Art. 7, alin. (5) Cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul local şi/sau din alte surse” incalca exigenta de claritate si predictibilitate a legii intrucat legiuitorul NU indica in mod clar nici care sunt “procedurile” la care se refera, nici care sunt acele “alte surse” care ar putea acoperi financiar respectivele “proceduri”, nici la ce institutii publice trebuie sa ajunga acele surse si nici modalitatea in care fondurile provenind “din alte surse” vor intra in posesia respectivelor institutii.

Avand in vedere faptul ca procedurile prevazute de lege se refera si la identificarea, inregistrarea ori sterilizarea cainilor cu stapan, actiuni care se efectueaza de catre detinatori, de catre Colegiul Medicilor, de catre ANSVSA etc. dar si la proceduri efectuate de catre serviciile

publice de gestionare a cainilor fara stapan, este de domeniul evidentei ca legiuitorul trebuie sa dispuna in mod clar şi fără echivoc care din proceduri se acopera din venituri publice si care din alte surse; care sunt “sursele”; cum ajung fondurile din “alte surse” in posesia institutiilor publice in cazul in care sunt utilizate la activitati efectuate de institutiile publice si, invers, cum ajung fondurile publice sa fie utilizate in beneficiul deţinătorilor de caini (pentru sterilizare, microcipare, inregistrare) in cazul in care utilizarea acestor resurse nu se face prin intermediul unor institutii publice. In lipsa acestor clarificari, se poate ajunge la apariţia unor situatii absurde, ca de exemplu situatia in care o primarie nu aloca fonduri de la bugetul local pentru gestionarea cainilor fara stapan, asteptand o aparitie miraculoasa a unor fonduri “din alte surse”. Sau, se poate ajunge la situatia inversa in care o primarie aloca fonduri bugetare doar pentru sterilizarea cainilor societăţii civile si nu aloca deloc fonduri publice pentru procedurile privind gestionarea a cainilor fara stapan.

Nu în ultimul rând, vă supunem atenţiei şi faptul că prima teză a art. I, pct. 8 din legea contestată („Art. 7. – (1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează: a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari; b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicati sau adoptati de persoane fizice sau juridice din tara sau din strainatate, in conditiile legii”) incalca imperativul de previzibilitate al legii.

Din textul de lege mai sus mentionat se observa ca legiuitorul a stabilit ca dupa expirarea primelor 7 zile lucratoare de stationare in adapost, cainii pot fi si revendicati si adoptati. Textul de lege nu stabileste insa o ordine, respectiv o ierarhizarea a respectivelor operatiuni, tinand seama de faptul ca persoana care revendica animalul (detinatorul) are un ascendent asupra persoanei care adopta. Legea nu stabileste astfel cine are prioritate in situatia in care intră în concurs, prin solicitarea aceluiaşi câine, o persoana care revendica si o persoana care adopta. Principiul securităţii juridice este astfel grav încălcat.

Apreciem şi faptul că adoptarea legii vizate în forma criticată va conduce la încălcarea dreptului fundamental al cetăţenilor români de a nu fi vătămaţi de o autoritate publică într-un interes legitim, aşa cum este prevăzut de art. 52 din Constituţie. În acest sens, precizăm că adoptarea legii în forma criticată reprezintă tocmai temeiul lezării demnităţii umane, demers ce va fi în mod cert dublat de acte administrative ale autorităţilor locale (de vreme ce chiar legea criticată impune adoptarea de astfel de acte administrative cu scopul aplicării sale: de exemplu eutanasierea câinilor în baza unei decizii al unui împuternicit al primarului).

Vă supunem atenţiei şi faptul că soluţia de eutanasie în masă a câinilor fără stăpân nu poate fi considerată ca o reglementare specială prin raportare la legea de protecţie a animalelor, rezultată în urma modificării şi completării Legii nr. 205/2004 prin Legea nr. 9/2008, în care se prevede expres la art. 7că este interzisă eutanasierea câinilor şi pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile, constatate de medicul veterinar, impunându-se pe cale de consecinţă ca orice metodă de gestionare a câinilor fără stăpân să respecte legea de protecţie a animalelor.

În plan european, Parlamentul UE solicită prin Declaraţia 26/2011 adoptarea la nivelul statelor membre UE a unei strategii de gestionare a populaţiei canine care să cuprindă: (i) sterilizarea, identificarea, înregistrarea câinilor; (ii) promovarea responsabilităţii deţinătorilor faţă de animalul propriu şi (iii) măsuri legislative împotriva cruzimii faţă de animale. Legiuitorul european indică astfel foarte clar care sunt metodele acceptabile pentru gestionarea câinilor

fără stăpân, facilitând legiferarea de către statele membre UE cu respectarea cadrului recomandat de Parlamentul European.
În plan european, Parlamentul UE solicită prin Declaraţia 26/2011 adoptarea la nivelul statelor membre UE a unei strategii de gestionare a populaţiei canine care să cuprindă: (i) sterilizarea, identificarea, înregistrarea câinilor; (ii) promovarea responsabilităţii deţinătorilor faţă de animalul propriu şi (iii) măsuri legislative împotriva cruzimii faţă de animale. Legiuitorul european indică astfel foarte clar care sunt metodele acceptabile pentru gestionarea câinilor fără stăpân, facilitând legiferarea de către statele membre UE cu respectarea cadrului recomandat de Parlamentul European.

Declaraţia Parlamentului UE nr. 26/2011, articolul 13 din Tratatul de la Lisabona, semnarea protocolului de protecţie a animalelor valabil pâna in 2020, consfinţesc recunoaşterea atât pe plan european cât şi pe plan naţional că mediul înconjurător şi animalele se impun a fi protejate. Ori apărarea drepturilor animalelor şi a dreptului cetăţenilor români la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic (articolul 35 din Constituţie) nu se poate realiza prin eutanasia colectivă a câinilor fără stăpân.

Reiterăm şi faptul că eutanasierea câinilor fără stăpân până în anul 2022, ca metodă de gestionare a câinilor fără stăpân, este cea care a permis în România intensificarea numărului acestora (studiile din domeniu au arătat că încercarea de exterminare bruscă şi brutală a unei specii conduce la sporirea reproducerii acesteia pentru supravieţuire).

Vă rugăm astfel să constataţi că eradicarea câinilor fără stăpân prin uciderea colectivă nu numai că nu conduce la împiedicarea înmulţirii şi proliferării lor, dar traumatizează societatea civilă, demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România.

Nu în ultimul rând precizăm că legea fundamentală, Constituţia României, prin art. 20 alin. 1, stabileşte un principiu de incontestabilă actualitate şi care într-o viziune modernă instituie prioritatea dreptului internaţional asupra dreptului intern atunci când este vorba de drepturile fundamentale ale omului.

Aşa cum arăta eminentul domn profesor de drept constituţional Ioan Muraru, „prima regulă ce rezultă din art. 20 alin. 1 din Constituţie este interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care România este parte”.

Reglementarea eutanasiei în masă a câinilor maidanezi, votată în Parlament pe 10.09.2013, este o reglementare internă, aşa cum şi legea fundamentală a ţării, respectiv Constituţia, este o lege internă, şi, în ciuda faptului că verificarea constituţionalităţii legii criticate nu se realizează în raport de actele internaţionale, art. 20 alin. 1 din Constituţie întemeiaza raportarea legii criticate şi la actele normative internaţionale cu incidenţă în domeniu. În acest sens, acest articol prevede expres că„dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte”.

Sub acest aspect vă rugăm să aveţi în vedere şi Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor, prezentată în mod public la Paris în 1978, existând în mod cert o legătură intrinsecă între drepturile omului şi drepturile animalelor, aşa cum Onorata Curte Constituţională a reţinut deja prin Decizia nr. 1/01.11.2012. În acest sens, drepturile omului sunt vădit încălcate dacă drepturile animalelor nu sunt respectate, omul fiind astfel obligat să trăiască într-un

dezacord cu mediul înconjurător şi lumea animală, situaţie de fapt care îi afectează grav demnitatea, integritatea psihică şi fizică.
Faţă de motivele ante-prezentate, vă rugăm ca atare să nu giraţi cu autoritatea Dumneavoastră barbaria instituită prin decizia Parlamentului din 10.09.2013, care trimite România în rândul ţărilor necivilizate unde se practică uciderea în masă a câinilor fără stăpân şi să reconfirmaţi precedentul judiciar instituit de Onorata Curte Constituţională prin Decizia nr. 1/11.01.2012. Aceasta cu atât mai mult cu cât vinovăţia persistenţei fenomenului câinilor fără stăpân în stradă aparţine în principal autorităţilor publice care, pe de o parte nu au reglementat niciodată în România o metodă de gestionare eficientă – situaţie care a permis acţionarea individuală şi haotică de către fiecare comunitate locală – iar, pe de altă parte, deşi au alocat fonduri consistente cu destinaţia gestionării câinilor fără stăpân, aceste fonduri nu au fost cheltuite în mod corect şi eficient. Pentru acest motiv în prezent la Parchetul General există înregistrate mai multe plângeri penale împotriva primarului general al municipiului Bucureşti, domnul Sorin Oprescu, şi a conducerii ASPA, aceasta fiind situaţia şi în cazul altor autorităţi locale din ţară care sunt cercetate penal. Precizăm şi faptul că a fost sesizat şi corpul de control al Primului Ministru al României cu situaţia ante-descrisă.

4. Încălcarea 1 alin. 3 şi art. 15 alin. 1 Constituţie

Eutanasia câinilor fără stăpân, aşa cum este reglementată de Legea de gestionare prin prevederile mentionate, este o măsură care contravine demnităţii si liberei dezvoltări a personalitătii umane, valori, principii şi libertăti publice garantate de Constitutie. Eutanasia este o măsură violentă, traumatizantă, care împiedică libera dezvoltare a personalitătii umane.

Eutanasia câinilor fără stăpân dispusă în alte condiţii decât cele excepţionale contravine demnităţii umane, ca valoare constituţională supremă, afirmată de Curtea Constituţională în numeroase rânduri (Decizia nr. 62 din 8 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale). Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012 se subliniază importanţa demnităţii, şi faptul că legea nu oferă protecţia necesară prevăzută la un nivel minim de legislaţia privind drepturile animalelor, ci se recurge la soluţia extremă a eutanasierii, fiind necesară din nou intervenţia Curţii Constituţionale pentru a statua asupra soluţiei eutanasiei, reglementarea fiind mult drastică decât cele precedente.

Nu este de neglijat nici impactul negativ asupra imaginii României, comunitatea internatională sesizând faptul că reglementarea contravine Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie şi nu constituie un model de bune practici.

III. Art. I pct. 6 din legea contestată (prin care s-a modificat art. 5 alin. (1) din Legea de gestionare) coroborat cu art. I, pct. 2 din legea contestată (prin care s-a introdus art. 1.1. în Legea de gestionare), coroborat cu art. I, pct. 5 din legea contestată (de modificare a art. 4, alin. (4) din Legea de gestionare) şi coroborat cu art. I, pct. 8 din legea contestată (prin care s-a modificat art. 7, alin. (4) din Legea de gestionare) încalcă art. 1, art. 16, art. 44, art. 53 şi art. 136 din Constituţia României precum şi principiul securităţii juridice

Conform:
§„Art. 5 alin. (1) „ Animalele bolnave incurabil, declarate ca atareîn urma unui examen

medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanti din partea organizatiilor neguvernamentale pentru protectia animalelor, in baza fisei de observatie, vor putea fi eutanasiate de indată”, raportat la

§Art. I, pct.2, „Dupa art. 1 se introduce un nou articol: art. 1.(definiţia “câinilor fără stăpân”)
„În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresia câine fără stăpân are următoarea semnificaţie: orice câine crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei identificaţi prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare, stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelorcoroborat cu

§ Art. I, pct. 5-art. 4, alin. (4) se modifica si va avea urmatorul continut “Serviciile speciale pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia ca, de îndată ce a fost identificat proprietarul, acesta să fie notificat, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) sau după caz până la expirarea termenului prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b)” raportat la

§Art. I, pct. 8: art. 7 se modifica si va avea urmatorul continut –„Art. 7, alin – ((1) În termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi sau adoptaţi după cum urmează:
a) 
în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;

b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii;
rezultă că acei “câini fără stăpân declarati bolnavi incurabil”, in urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, in baza „fisei de observatie” chiar dacă sunt identificaţi (le este identificat deţinătorul) vor putea fi eutanasiaţi de indata, in ciuda faptului ca termenul de notificare a eventualilor detinatori este mult mai flexibil (7 zile sau 14 zile de la capturarea cainelui) si in ciuda faptului ca pana la operatiunea de eutanasiere, cainele bolnav poate fi revendicat sau adoptat.

Este evident ca utilizand o tehnica legislativa extrem de precara, legiuitorul a subminat grav accesibilitatea si predictibilitatea legii generand insecuritate juridica in forma cea mai radicala a conceptului.
In primul rand se creeaza situatia absurda in care un caine poate fi ucis imediat ce e adus in adapost iar detinatorul poate fi notificat cu privire la gasirea cainelui abia dupa 7 sau chiar 14 zile desi acest detinator are tot dreptul sa-si revendice cainele.

In al doilea rand, notiunea de boala incurabila este interpretabila, unele boli fiind apreciate de unii medici ca fiind incurabile iar de catre alti medici ca fiind cat se poate de curabile. Cel mai elocvent argument este faptul ca „lista bolilor incurabile la caine” aprobata prin Hotararea nr. 24/03.12.2011 a Colegiului Medicilor Veterinari din Romania contine mai multe boli curabile ca de exemplu „babesioza, borelioza, tuberculoza, boli tumorale maligne, accidente vasculare cerebrale etc”. Se dechide astfel perpectiva aberanta a uciderii de catre serviciile publice a unui numar excesiv de caini (cu proprietari) care in fapt nu sufera de boli incurabile in conditiile in care proprietarii cainilor au tot dreptul sa trateze acei caini sau sa-i eutanasieze atunci cand consideră necesar/oportun pentru bunăstarea animalului şi calitatea vieţii sale, la cabinetele veterinare de libera practica pe care le aleg si unde eutanasierea animalului se poate face in mod evident in conditii mai bune decat intr-un adapost de caini fara stapan.

In al treilea rand, se deschide perspectiva unor erori medicale in lant, intrucat legea stabileste ca examenul medical al animalului se face in baza fisei de observatie, in conditiile in care multe boli din „lista bolilor incurabile la caine” stabilite de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania nu se pot diagnostica decat prin examene paraclinice („babesioza, borelioza, tuberculoza, boli tumorale maligne, dirofilarioza etc.).

Pe de alta parte, este indubitabil faptul ca dreptul de proprietate al detinatorului unui caine asa zis „bolnav incurabil” este superior şi prevalează în faţa unui principiu etic vag si nereglementat ca acela al obligatiei morale de a ucide un animal bolnav incurabil, mai ales in situatia in care o serie de astfel de boli nu provoaca suferinte sau in situatia in care animalele respective pot sa fie sub tratament la momentul in care sunt capturate. Astfel se incalca in mod grav dreptul de proprietate ale detinatorilor de caini bolnavi, care sunt discriminaţi in raport cu detinatorii celorlalti caini si cu adoptatorii care doresc sa adopte caini bolnavi.

În consecinţă, art. I, pct. 6 din legea contestată (prin care s-a modif. art. 5 alin. (1) din legea de

gestionare):

  • §  Suprimă în mod arbitrar raportul de proprietate care există între proprietarii de câini “bolnaviincurabil” şi câinii aflaţi în deţinerea/proprietatea acestora, dobândiţi licit (raportul de proprietate nu poate fi anulat ca urmare a simplei prezenţe a obiectului proprietăţii în afara locuinţei/proprietăţii şi supravegherii proprietarului).
  • §  Permite distrugerea unor bunuri înainte de a se stabili dacă bunurile respective sunt abandonate sau pierdute, înainte de a se stabili intenţia/vinovăţia proprietarului şi fără a da posibilitatea proprietarului de a le recupera si de a contesta aceasta măsură în justiţie. Deposedarea definitivă a unei persoane de un bun aflat în proprietate si distrugerea acelui bun trebuie să se facă în mod obligatoriu prin confiscare sau altă metodă faţă de care poate fi formulată o apărare şi doar ca măsură de sancţionare. De asemenea in cazul in care nu e vorba de confiscare, trebuie sa se prevada in mod clar posibilitatea proprietarului de a-şi recupera bunul. Esential este faptul ca prin maniera precara in care a fost conceputa, legea nu exceptează de la măsura eutanasierii, câinii ai căror deţinători/proprietari au fost identificaţi, întrucat, notificarea respectivă are un termen limită mult mai larg decat termenul care este permis pentru eutanasierea câinelui.
  • §  Discriminează proprietarii de câini „bolnavi incurabil” în raport cu proprietarii celorlalţi câini, pentru ca cei dintâi NU au la dispoziţie un timp de revendicare, în timp ce pentru ceilalţi proprietari timpul de revendicare este de 14 zile.
  • §  Discriminează persoanele care vor sa adopte câini „bolnavi incurabil” în raport cu persoanele care doresc sa adopte altfel de câini în condiţiile în care, deţinerea câinilor “bolnavi grav, incurabili, irecuperabili” nu este interzisă sau limitată de nicio lege în vigoare.§Nu este corelat cu prevederile art. 7.1 din Legea nr. 205/2004 care instituie o reglementare referitoare la câinii identificaţi/cu deţinător bolnavi. Astfel, câinii bolnavi identificaţi sunt “câini cu deţinător” si intra si sub incidenta Legii 205/2004 de protecţie iar legea respectiva nu impune eutanasierea acestora ci doar o permite, decizia omorârii aparţinând în exclusivitate deţinătorului.Faţă de cele de mai sus, legea contestată încalcă:§dreptul de proprietate şi inviolabilitatea proprietăţii private, (consfinţite prin art. 44, 136 şi prin art. 20 din Constituţie raportat la art. 17 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, conform căruia “nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”);
  • §  dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei (consfinţit prin art. 21 din Constituţie);
  • §  principiului limitării restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, conformart. 53 din Constituţie;
    §egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii sau discriminări (consfinţit prin art. 16şi art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 si 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omuluiconform cărora “toate fiinţele umane se nasc libere şi egale … în drepturi”);

§ principiul securităţii juridice (care decurge din principiul legalităţii statuat de art. 1, alin. (5) din Constituţia României) în sensul că, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă, s-au instituit reglementari excesive şi/sau care depăşesc materia/cadrul legii, afectându-i grav

calitatea sub aspectul accesibilităţii şi previzibilităţii.

Art. I, pct. 9 din legea contestată (prin care s-a modificat art. 8 din Legea de gestionare) raportat la prevederile art. I, pct. 21 (de modificare a anexei nr. 4 din Legea de gestionare) si art. I, pct. 22 (de modificare a Anexei nr. 5 a Legii de gestionare) încalcă art. 1, alin. (3), art. 16, art. 26, art. 44 şi art. 53 din Constituţia României, precum şi principiul securităţtii juridice

Art. 8 alin. 3 lit. a-d din Legea de gestionare stabileste condiţiile pentru adopţia câinilor fără stăpân: ” (3) Adopţia câinilor din adăposturi se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:a) prezentarea de către adoptator a dovezii spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;b) prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; c) prezentarea de către adoptator a acordului asociaţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini.”

Legea de gestionare impune limitări injuste ale dreptului de proprietate privată. Legea descurajează adopţiile şi creează condiţii injuste pentru adopţia câinilor fără stăpân. Apreciem că legiuitorul a depăşit limitele unei reglementări rezonabile în ceea ce priveşte condiţiile (cumulativ) impuse pentru adopţie: dovada spaţiului, dovada veniturilor şi acordul Asociatiei si vecinilor privind numărul de câini dintr-o proprietate privată ( în condiţiile în care nu se schimbă destinaţia spaţiului), finalitatea fiind o îngrădire nejustificată, neproporţională, care înseamnă lipsirea titularului său de un drept absolut şi garantat.

Este adevărat că proprietăţii private i se pot impune limite, însă condiţiile impuse de lege nu se justifică din raţiuni de intervenţie pentru apărarea interesului public (existau, de exemplu, alte pârghii de intervenţie, din partea autorităţilor sanitar-veterinare în cazul în care numărul de câini dintr-o proprietate este prea mare, etc.)

Condiţiile injuste pentru adopţia câinilor fără stăpân constituie totodată o restrângere neproporţională a unui drept si o atingere a vieţii private, căreia i se circumscrie acest comportament (creşterea animalelor într-un spaţiu privat).

Nu poate fi limitat dreptul de a creste un număr de câini într-un spaţiu privat şi preferinţele cetăţenilor de a creşte un număr mai mare de doi câini.

Prevederile art. 8 alin. 3 literele a, b şi c din legea contestată, coroborate cu prevederile anexei nr. 4 şi anexei nr. 5, modificate, NU corespund imperativelor de accesibilitate si previzibilitate ale legii.

Astfel, legiuitorul nu stabileste in niciun fel dimensiunile „spaţiului din care să rezulte condiţiile de creştere şi adăpostire” ale cainilor adoptati şi nici ce ar trebui sa se inteleaga prin „ resursele materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor” ci lasa stabilirea efectivă a acestor elemente la aprecierea serviciilor publice de gestionare a cainilor fara stapan care sunt libere sa procedeze in mod subiectiv si discriminatoriu.

Nu incape niciun fel de indoiala ca in momentul in care a hotarat sa conditioneze adoptia cainilor de niste criterii cuantificabile, legiuitorul era obligat de normele de tehnica legislativa sa stabileasca in mod riguros conditiile adoptiei astfel incat atat adoptatorii cat si serviciile publice sa poata anticipa cu claritate finalitatea deciziilor lor. In acest sens,

legiuitorul trebuia de pilda, sa stabileasca un spatiu minim, exprimat in metri patrati pentru un caine adoptat sau un venit minim din care se poate intretine un caine.

Încălcarea art. 53 din Constituţie

Organizaţiile neguvernamentale de protecţie a animalelor au, printre altele, rolul de ”câine de pază”, care asigură păstrarea transparenţei depline şi legalităţii practicilor de la nivelul serviciilor publice care gestionează câinii fără stăpân. Este de notorietate că există cu adevărat necesitatea acestei participări, care este de domeniul evidenţei, însă se pune întrebarea care sunt raţiunile pentru care organizaţiile neguvernamentale de protecţie a animalelor au fost excluse de la participarea la eutanasia câinilor fără stăpân? Cine are de pierdut dacă se vor verifica riguros îndeplinirea condiţiilor eutanasiei câinilor fără stăpân?

Semnalăm şi o gravă tendinţă din partea autorităţilor locale de a opta ab initio pentru eutanasie, lipsa unor programe de informare şi de educare pentru a promova conştientizarea şi cunoaşterea dispoziţiilor si principiilor de protecţie a animalelor, precum şi lipsa unei culturi care să respecte şi să promoveze drepturile animalelor.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stabilit un set de criterii care determină întinderea acestor „marje” pentru ca acţiunea statului să fie necesară într-o societate democratică.

În acest sens, s-a reţinut în doctrina de specialitate că:

§adjectivul „necesar” nu e sinonim cu indispensabil şi nici nu are flexibilitatea unei expresii ca „admisibil, obişnuit, util sau de dorit”;
§expresia „necesară într-o societate democratică” înseamnă că pentru a fi compatibilă cu Convenţia, restricţia trebuie să corespundă necesităţii sociale imperioase şi să fie proporţională cu scopul urmărit;

De asemenea, trebuie menţionată şi o ultimă condiţie de o egală importanţă şi anume că măsura de restrângere trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Astfel, art. 53 din Constituţie impune stabilirea unei relaţii de proporţionalitate între măsura normativă prin care se instituie restrângerea exerciţiului unor drepturi şi una din cauzele limitative enumerate în care restrângerea se poate produce.

Ca principiu al dreptuluiproporţionalitatea implica ideile de rezonabilitate, echitate, toleranta, dar si necesara adecvare a masurilor adoptate de stat la situaţia de fapt si la scopul legitim urmărit.

Atragem atenţia asupra faptul că, între o restrângere legitimă, deci constituţional justificată, şi una proporţională cu cauza care o motivează există o mare diferenţă.

Astfel, pot exista restrângeri ale exerciţiului unor drepturi care deşi sunt justificate de cauze expres menţionate în Constituţie, sunt disproporţionate faţă de aceste cauze şi, pe cale de consecinţă, devin neconstituţionale (de exemplu situaţiile ante-menţionate prin prezenta sesizare).

Pe lângă proporţionalitate, art. 53 prevede şi condiţia ca aplicarea măsurii prin care intervine

restrângerea să fie nediscriminatorie.

În stabilirea restrângerii exerciţiului unor drepturi proporţional cu realitatea socială constituantul, prin impunerea obligaţiei de a nu discrimina la punerea în aplicare a măsurii restrictive, a stabilit o obligaţie de abţinere de la arbitrar nu doar legiuitorului, ci şi autorităţilor însărcinate cu executarea normelor juridice.

După cum precizează şi art. 4 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, nimeni nu are dreptul de a distruge drepturile şi libertăţile cetăţeanului, acestea fiind motivul pentru care art.53 din Constituţie începe şi se termină cu aceeaşi precizare: restrângerile pot să vizeze exercitarea drepturilor fundamentale, dar nu pot să lezeze existenţa lor.

Prin urmare ori de câte ori măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi îndeplinesc nu îndeplinesc condiţiile de validitate, acestea ar trebui dă fie declarate ca fiind neconstituţionale. Nu în ultimul rând, vă supunem atenţiei faptulcă art. 14 nu sancţionează nerespectarea de către serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân, a condiţiilor prevăzute in anexele Legii de gestionare, dând posibilitatea acestor servicii sa eludeze legea si să afecteze in mod grav condiţiile de deţinere si de bunăstare ale animalelor. Prin urmare, se încalcă:

§ Principiul legalităţii, statuat de art. 1, alin. (5) din Constitutia Romaniei;
§Art. 148 din Constituitia Romaniei si art. 13 din Tratatul de la Lisabona, potrivit căruia „animalele sunt fiinţe sensibile si trebuie tratate ca atare”;
§ Principiul securităţii juridice
Art. I, pct. 16 din Legea contestată (prin care s-a modificat art. 15 din Legea de gestionare) încalcă art. 1, alin. (5), 16, art. 20 din Constituţia României (raportat la art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), dar si principiul securitatii juridice

Conform art. 15 din Legea de gestionare“Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, după caz, de persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi de inspectorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unităţile administrativ-teritoriale, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Textul de lege mentionat permite in mod abuziv, angajaţilor serviciilor publice pentru gestionarea câinilor fără stăpân sa constate contravenţii si sa aplice sancţiuni, in condiţiile in care, cele mai multe dintre sancţiunile prevăzute de lege se aplica chiar respectivelor servicii publice, pentru ca respectivele servicii gestionează efectiv câinii fără stăpân.

Ca atare se ajunge la o situaţie aberantă în care serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unităţile administrativ-teritoriale ar putea/trebui să se auto-amendeze, situaţie în care conflictul de interese este vădit.
Totodată s-ar submina principiul legalităţii (serviciile publice ar fi încurajate sa încalce legea, deţinând si prerogativa auto-sancţionării), s-ar submina principiul securităţii juridice, sub aspectul accesibilităţii si previzibilităţii legii si s-ar crea o situaţie discriminatorie şi de protecţie inegală în faţă legii a deţinătorilor de câini (in special a O.N.G.-urilor care deţin adăposturi de câini) în raport cu serviciile publice de gestionare.

Prin urmare se încalcă:

§ principiul legalităţii, statuat de art. 1, alin. (5) din Constituţia României;
§egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii sau discriminări (consfinţita prin art. 16 şi art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 si 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului);

page21image14916352page21image14916544 page21image14916736page21image14916928

§principiul securităţii juridice (care decurge din principiul legalităţii statuat de art. 1, alin. (5) din Constituţia României) in sensul ca, prin încălcarea normelor de tehnica legislativa, a fost afectată calitatea legii sub aspectul accesibilităţii si previzibilităţii;

Domnule Președinte, vă rugăm încă o dată să creșteți calitatea vieții oamenilor și animalelor din România, integrând câinii în societate drept resurse prețioase de terapie, serviciu și suport emoțional.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s